Ha Noi-ul nu-i nici pe departe asa cum ma asteptam sa fie. Cand am fost preluati de la aeroport ne uitam amandoi mirati in stanga si-ndreapta si ne intrebam “Unde-s oamenii, unde-s motocicletele?”. A durat cateva zeci de minute pana am ajuns in cartierul vechi, acolo unde eram cazati, ca sa ne raspundem la intrebare “AICI, aici sunt toti!” Nimic din ce-am vazut pana acum in tarile din Asia nu se compara cu nebunia de aici! Pana la urma nici nu ma mira, au 4 milioane de motociclete si scutere care se fataie prin oras de colo-colo, deci e cumva normala toata agitatia. Totusi, pe trotuare, chiar asa? Pe contrasens? Pe strazi unde nu credeai ca-ncape un om, daramite o motocicleta? E innebunitor! Trebuie sa fii in alerta continua sa nu care cumva sa fii maturat de pe strada si-ti trebuie neaparat un loc unde sa te retragi de la atata agitatie si trafic. Nu-i bai, gasesti numaidecat 🙂 Te adapostesti in spatele unei mese micute, stai pe un scaunel si mai micut, iti comanzi o cafea vietnameza (obligatoriu cu lapte!) si comanzi si niste seminte ca asa ai vazut la masa vecina. Dar nu, n-arunca pe jos cum fac tot cei de la masa vecina, lasa-i pe vietnamezi sa se comporte ca vietnamezii! Si acum, gata, esti pregatit sa privesti spectacolul din fata ta, caci Ha Noi-ul e o mare scena de teatru 🙂
Am stat doar 3 zile, cat sa ne pregatim drumul spre Sa Pa, motivul pentru care am venit in Ha Noi si ne-a fost un frig de ne-a inghetat tot bronzul pe care-l capatasem in Luang Prabang, la 40 de grade! Cu toate astea, am avut timp suficient sa ne ratacim printre strazile pline pana la refuz ale vechiului cartier si am tras un pic cu ochiul si la o pagoda, doua, atat cat am putut de mult printre marea de turisti. Adevarul este ca as da oricand un muzeu pe o experienta stradala si o mancare la restaurant pe una la marginea strazii, pe-un colt de scaun si ala din plastic. Intr-un final, asta am si facut!
Ha Noi-ul e coplesitor si te face sa-ti inghiti cuvintele, si poate fi prea mult daca nu esti invatat cu prea multul asiatic. Dar are un farmec ce iti incanta fiecare simt si te face sa mai iei odata-n piept aglomeratia doar sa-l mai admiri un pic.
Asa ca am tot umblat de colo colo si am observat urmatoarele: chiar langa hotelul nostru se afla o strada cu street food inchisa traficului pe timp de noapte si care te face sa te miri la tot pasul de cum pot manca vietnamezii. Nu numai ca plescaie si le pica din gura dar arunca totul pe jos. Dar absolut tot! In asa fel incat seara pe trotuare, ai o mare de servetele si oscioare si ce-i mai pica omului din mana. N-am vazut semne de circulatie in cartierul vechi dar asta nu ma mira, poate doar un interzis micut dar si ala ignorat. E chiar comic sa-i vezi cum isi iau motocicleta la plimbare chiar pe sub nasul politistilor care-i vizeaza taman pe ei c-au intrat pe interzis ca, 4 metri mai incolo sa porneasca in tromba, tot pe interzis. N-am fost in China dar am senzatia ca daca exista un rai al produselor de firma vandute la colt de strada, aici este! Autentice, neautentice sau doar copiii nelegitimi ai marilor brand-uri? Asta da dilema 🙂 Revenind, casele se prezinta inguste si lungi si mai toate au niste curti interioare in care locuiesc familii intregi iar afara ori e cate-un magazin ori cate-un restaurant de strada care le apartine tot lor. Cu alte cuvinte, mananci, te-mbraci, te-ncalti in casa omului 🙂
Alta ciudatenie e ca domnii se tund pe strada. Da da, asa in vazul lumii si pe picioarele pietonilor. Am vazut cateva frizerii in drumurile noastre, deci banuiesc ca e comun. Si daca mai pui la socoteala ca spatiile sunt mici, trotuarul devine brusc un loc perfect pentru asa ceva. Ca sa nu-ti mai spun ca daca ti s-au murdarit incaltarile gasesti imediat pe cineva dispus sa ti le curete. Tot pe strada, evident! Periuta e cuvantul cheie si un pic de amestec magic intr-un capacel. Tie nu-ti ramane decat sa astepti pana e gata totul, in slapii oferiti de curatator … inclusi in serviciu, bineinteles 🙂 Ah, si daca domnii se tund pe strada, fetele se spala pe cap de mama focului printre tarabe sau oale cu mancare.
Slabiciunea mea, pietele locale sunt un deliciu. Dar despre ele va povestesc cu alta ocazie 🙂 Va spun doar ca aici gasiti orice, pana si controversata carne de caine, destul de des intalnita prin pietile din nordul Vietnamului si mai putin intalnita in sud. Nu-i ieftina deloc si nici prea usor de privit …
Cat despre obictivele turistice, Tran Quoc e o pagoda frumoasa foc, mai ales daca apuci s-o vezi pe curat, adica fara prea multi turisti prin jur si e veche de nu se poate. Sa tot aiba vreo 1450 de ani! Culoarea-i rosie pentru ca e simbolul norocului in cultura chineza si vietnemeza si merita sa-i dedici niste timp mai ales ca-i incarcata de simboluri. La iesire, incearca o acadea locala. Nu-i cine stie ce dar doar asa, de curiozitate 🙂
Mai apoi poti s-o iei la pas pana spre Muzeul Ho Chi Minh si fii atent sa nu faci poze cui nu trebuie, adica nu militarilor, nu obiectivelor semnalizate in acest sens, nu paradelor, nu politistilor. Fii pregatit sa te-ntalnesti cu multi turisti si in drum spre One Pillar Pagoda si daca nu mai poti de la atata mers te poti retrage oricand la unul din restaurantele sau parcurile din zona. Iar daca nu esti cazat in cartierul vechi, fa-i o vizita si plimba-te cu ricsa sau pe jos. Tot pe aici dai nas in nas cu St. Joseph’s Cathedral, aceasta Notre Dame de Hanoi, care daca n-ar fi asa de aglomerata ar putea fi o candidata perfecta pentru a avea o zi boema, romantica si plina de dulcegarii 🙂
Leave a Reply